Vizionează discursul președintei Asociației Distroficilor Muscular din România, Maria Teodorescu, aici…

Fotografie realizată de Peter Klaus Tontsch

Sub patronajul Președintelui Camerei Deputaților, domnul Marcel Ciolacu, Consiliul Național al Dizabilității din România (CNDR) a organizat ,,Parlamentul Persoanelor cu Dizabilități”, în data de 3 decembrie, 2022, cu prilejul Zilei Internaționale a Persoanelor cu Dizabilități.

Evenimentul a avut loc în Parlamentul României, Camera Deputaților, în intervalul orar 12 – 16, în Salonul de Recepții, din cadrul Centrului Internațional de Conferințe și a cuprins trei componente:

1. Deschiderea de către reprezentanți ai Parlamentului, Guvernului și ai instituțiilor publice;

– prezentarea unei diagnoze a situației persoanelor cu dizabilități în cadrul discursurilor susținute de persoane cu dizabilități;

– discursuri motivaționale, susținute de persoane cu dizabilități care au parcurs cu succes diferite studii, persoane care s-au angajat și au păstrat locul de muncă, și discursuri legate de participarea politică a persoanelor cu dizabilități.

2. Angajatori incluzivi.

3. Două ore de networking, timp în care s-a servit masa, și participanții au legat prietenii, au obținut contacte pentru viitoare parteneriate, au cunoscut oportunități de angajare etc. Din experiența noastră, persoanele cu dizabilități își doresc cel mai mult să interacționeze, iar noi am planificat-o într-un mod constructiv.

Au participat aproximativ 400 de persoane cu dizabilități și însoțitori la eveniment.

Printre invitați a fost și un grup de șapte persoane cu dizabilități, refugiate din Ucraina, de la Centrul de Găzduire pentru Persoane Strămutate din Ucraina organizat în Colegiul Tehnic Edmond Nicolau – Cămin E.

La Parlamentul Persoanelor cu Dizabilități au participat și au rămas alături de persoanele cu dizabilități pe toată durata evenimentului următorii: domnul Cristian Vasilcoiu, Secretar de Stat din partea Ministerului Muncii și Solidarității Sociale; domnul Mihai TOMESCU, președintele Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități; domnul Petre DINICĂ, director al Direcției Drepturi Persoane cu Dizabilități, din cadrul ANPD;  domnul Alexandru BĂLĂNESCU, consilier, Instituția Avocatul Poporului; doamna senator Arina MOȘ, mandatată de președinta Senatului, doamna Alina Gorghiu;  doamna deputat Oana ȚOIU, din partea grupului parlamentar USR;  doamna dr. Mirabela Elena CHIVU, directorul medical al Institutului Naţional de Expertiză Medicală şi Recuperare a Capacităţii de Muncă.

Doamna deputat Carmen-Ileana MIHĂLCESCU l-a reprezentat pe domnul președinte al Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu.

Vorbitorii evenimentului, pe lângă reprezentanții Guvernului, ai Parlamentului și ai autoritățiilor publice centrale, au fost: Daniela TONTSCH, președinta Consiliului Național al Dizabilității din România; Tudorel TUPILUȘI, președintele Asociației Nevăzătorilor din România; Georgeta CRIȘU, președinta Asociației Naționale pentru Copii și Adulți cu Autism din România; Lavinia BESNEA, reprezentanta Asociației de Sprijin a Copiilor Handicapați Fizic – România; Maria TEODORESCU, președinta Asociației Distroficilor Muscular din România; Ecaterina VRĂSMAȘ, președinta Asociației RENINCO – Rețeaua Națională de Informare și Cooperare pentru Integrarea în Comunitate a Copiilor și Tinerilor cu Cerințe Educative Speciale; Andra DINCĂ, persoană cu dizabilități, tânără scriitoare; Laura STIFTER, profesoară, participare politică; Marta Iozefina BENCZE, consultant Banca Mondială, consilier local, speaker motivaţional, participare politică; Dana NUȚA, președinta Asociației Ability HUB; Dr. Mirabela Elena CHIVU, directorul medical al Institutului Naţional de Expertiză Medicală şi Recuperare a Capacităţii de Muncă; Tedy NECULA, Creative Director – Necula Agency Inspirational Video Content; Monica RADU, Scriitor; Costel PÎRNĂU, Psiholog, scriitor, compozitor; Ovidiu MILIAN, președinte al Asociației Deficienților Locomotori Bihor; Dan PATZELT, fondatorul Asociației pentru Dezvoltare Urbană; Daniel CARAIVAN, sociolog, fondatorul Asociației DanRom; Ionuț GEORGESCU, reprezentant al Centrului General de Arhivare – Unitate Protejată Autorizată; Ionuț GEORGESCU, reprezentant al Carpat Investment – Unitate Protejată Autorizată.

Participanții au primit în dar cărți ale următorilor autori, persoane cu dizabilități: Radu Sergiu Ruba, Rusty Adriana Holtei, Lavinia Elena Niculicea, Monica Radu, Marta Iozefina Bencze, Daniel Caraivan, Costel Pîrnău, Andra Dincă.

Au mai fost oferite: obiecte personalizate decorate manual de Ionuț Chiricuță; „Îngerași din ispos”, creații realizate de Asociația ,,Proiectul Viziunea Nevăzătorilor” – Alba Iulia; aranjamente decorative pentru mese realizate de Alexandru Ciocinta.

Toate discursurile vor fi publicate în ziarul online www.jurnal-social.ro, publicația Consiliului Național al Dizabilității din România.

Anual, în data de 3 decembrie, celebrăm Ziua Internaţională a Persoanelor cu Dizabilităţi (,,International Day of People with Disability”), cu scopul de a promova şi implementa programele destinate îmbunătăţirii condiţiilor de viaţă pentru persoanele cu dizabilități. Marcarea acestei zile are ca obiectiv promovarea unei mai bune înţelegeri în ceea ce priveşte problemele cu care se confruntă persoanele cu dizabilităţi şi susţinerea demnităţii, a drepturilor şi a bunăstării acestora. Este, totodată, o ocazie pentru o schimbare de atitudine faţă de aceste persoane, prin eliminarea barierelor în ceea ce priveşte implicarea lor în diverse sfere de activitate.

Fotografie realizată de Peter Klaus Tontsch

Activitatea face parte din proiectul Consiliului Național al Dizabilității din România intitulat „Criza din Ucraina: Soluții incluzive și recuperare pentru persoanele cu dizabilități, partea a II a”, cu asistență financiară din partea ONG-ului Christian Blind Mission (CBM) și a European Disability Forum (EDF) (Forumului European al Dizabilității).

Referindu-se la obiectivul Zilei Internaționale a Persoanelor cu Dizabilități, de a promova o mai bună înțelegere a problemelor din viața persoanelor cu dizabilități, domnul președinte al Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu, a transmis: ,,Mi-aș dori ca această inițiativă privind «Parlamentul Persoanelor cu Dizabilități» să se transforme într-o punte de legătură permanentă între organizațiile de profil și parlamentarii care pot aduce îmbunătățirile legislative, pentru a corecta unele deficiențe constatate în practica de zi cu zi sau pentru a completa și a spori instrumentele legislative pentru susținerea demnității, drepturilor și a bunăstării persoanelor cu dizabilități. Deci vă propun să păstrăm legătura, iar dumneavoastră, reprezentanții ONG-urilor, care cunosc cel mai bine realitățile din societate, să veniți alături de noi, de parlamentarii din comisiile de specialitate, să lucrăm împreună la îmbunătățirea cadrului legal, astfel încât să oferim o viață mai bună și mai demnă persoanelor cu dizabilități.”

Domnul Mihai Tomescu, președintele Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități, a afimat că ziua de 3 decembrie este o zi plină de semnificație în care trebuie să reflectăm cu toții asupra problemelor cu care se confruntă persoanele cu dizabilități, subliniind că se va asigura că ,,dizabilitatea este o prioritate pentru toate politicile sectoriale, de la transport la educaţie și sănătate”.

,,3 decembrie trebuie să devină un reper pentru toate persoanele cu dizabilităţi, oamenii politici şi practicienii din domeniul  protecţiei sociale, o zi plină de semnificaţie în care reflectăm cu toţii asupra provocărilor cu care se confruntă semenii noştri în efortul de a dobândi o viaţă independentă”.

Sunt o persoană cu dizabilităţi şi un expert în domeniul politicilor sociale. Predau politici sociale în mediul universitar, conduc o instituţie responsabilă pentru politica publică în domeniul dizabilităţii, dar trebuie să vă spun că tot timpul am de învăţat ceva nou de la persoanele cu dizabilităţi. Evenimente precum Parlamentul Persoanelor cu Dizabilităţi reprezintă o sursă de inspiraţie, un prilej de transformare instituţională şi de creştere a solidarităţii sociale. Cred în parteneriatele durabile, pentru că ele generează schimbări profunde în societate, iar invitaţia lansată de Consiliul Național al Dizabilității din România reprezintă nu doar un prilej de dezbatere şi socializare, ci şi un apel la construirea unui parteneriat deschis şi incluziv între instituţii, persoane cu dizabilităţi şi societatea civilă.

În ultima perioadă, Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități a iniţiat o serie de schimbări semnificate la nivel legislativ şi a dezvoltat o agendă publică în beneficiul persoanelor cu dizabilităţi. Modificările  legislative propuse, implicarea activă în negocierea programelor europene de finanţare, promovarea drepturilor persoanelor cu dizabilităţi sunt elemente centrale în noua agendă instituţională.

Cred că ANPD trebuie să fie o instituţie deschisă, puternic racordată la nevoile comunităţii persoanelor cu dizabilităţi, o instituţie capabilă să genereze oportunităţi pentru aceste persoane, dar şi un garant al respectării drepturilor.

Mă voi asigura că dizabilitatea este o prioritate pentru toate politicile sectoriale, de la transport la educaţie și sănătate şi că persoanele cu dizabilităţi vor avea o voce reală în construcţia unei societăţi  incluzive.

În privinţa politicii sociale în domeniul dizabilităţii, anul 2023 va fi marcat de vectori, precum digitalizare, simplificare, tehnologie asistivă, drepturi extinse şi simplificare administrativă, dar şi o creştere a calităţii vieţii persoanelor cu dizabilităţi. Pentru a gestiona aceste schimbări, a le comunica comunităţii persoanelor cu dizabilităţi şi a le transforma în catalizatori pentru procesul de incluziune, avem nevoie de coeziune şi de solidaritate”, a declarat Mihai Tomescu, președintele Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități.

Fotografie realizată de Peter Klaus Tontsch

Președinta Consiliului Național al Dizabilității din România (CNDR), doamna Daniela Tontsch, a transmis următoarele: „Mulțumesc tuturor participanților: persoane cu dizabilități, asistenți personali, însoțitori ai persoanelor cu dizabilități, părinți, pentru că ați răspuns invitației CNDR. Știu că sala a fost neîncăpătoare, că unii dintre dvs. ați stat în picioare pe parcursul evenimentului, dar ați rămas până la final. Mulți dintre dvs. ați călătorit sute de kilometri pentru a participa pentru prima dată la «Parlamentul Persoanelor cu Dizabilități». Suntem o comunitate impresionantă din punct de vedere numeric. Ne-am unit la «Parlamentul Persoanelor cu Dizabilități» simbolic, și-mi doresc să continuăm această formă de participare pe propria scenă a vieții, refuzați să fiți spectatori ai propriei vieți! Vă apreciez și voi continua să fac tot ce ține de mine pentru ca drepturile persoanelor cu dizabilități din România să fie respectate!

Mulțumesc reprezentanților Guvernului și, implicit, ai Autorității Naționale pentru Drepturile persoanelor cu Dizabilități, că au ascultat fiecare discurs și-i asigur că-i voi căuta des pentru soluționarea problemelor specificate de vorbitori și nu numai!

Mulțumesc parlamentarilor pentru interesul acordat problematicii cu care ne confruntăm. Am să vă solicit sprijinul!

Mulțumesc domnului Marcel Ciolacu, președintele Camerei Deputaților, pentru că ne-a pus la dispoziție sala în care s-a desfășurat “Parlamentul Persoanelor cu Dizabilități” și că s-a asigurat că aceasta va fi încălzită, în condițiile în care în Parlament nu funcționa sistemul de termoficare până la data desfășurării evenimentului!

Apreciez deschiderea Instituției Avocatul Poporului, prin delegarea domnului consilier Alexandru BĂLĂNESCU, care m-a asigurat că vom colabora.

Am găsit deschidere, de asemenea, la doamna dr. Mirabela Elena CHIVU, directorul medical al Institutului Naţional de Expertiză Medicală şi Recuperare a Capacităţii de Muncă.

Nu în ultimul rând, mulțumesc voluntarilor și partenerilor „Parlamentului Persoanelor cu Dizabilități” pentru munca intensă și imensă pentru ca evenimentul să corespundă cu nevoile tuturor participanților!”

Vizualizează albumul foto integral aici

Discursurile pot fi vizionate aici…

Sponsorii evenimentului au fost:

CAMERA DEPUTAȚILOR

VELVETO – sponsor principal

AQUA

CENTRUL GENERAL DE ARHIVARE

CARPAT INVEST

UZINA AUTOMECANICA

FUNDAȚIA CRISTIAN POPESCU

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *