Darul tău poate contribui la asigurarea unui loc într-o tabără pentru o persoană dependentă de scaunul rulant, după ce a stat luni de zile în izolare socială!

Asociația Distroficilor Muscular din România vă adresează rugămintea de a ne susține în campania de STRÂNGERE DE FONDURI PENTRU ACHIZIȚIONAREA UNEI CENTRALE TERMICE PE LEMNE ȘI BRICHEȚI – PENTRU SEDIUL DIN VÂLCELE.

După doi ani de izolare și restricții impuse de pandemia cu SARS- COV 19, asociația noastră dorește să reia activitățile, întâlnirile și organizarea unor tabere sociale cu membrii noștri din țară, la sediul național din localitatea Vâlcele, Jud. Covasna.

Teritoriul comunei Valcele se întinde deasupra zonei marginale nord-estice a munților Baraolt, ceea ce ne obligă să facem focul în centrală aproape permanent, pentru a proteja sănătatea beneficiarilor.

„Problema gravă pe care am întâmpinat-o la prima inspecție organizatorică, am ʺdetectat-o ʺ la centrala termică de încălzire pe lemne. Cărămizile de șamotă din interiorul sobei s-au desprins una câte una… Manometrul este defect, ușița sobei din cauza ruginei s-a rupt și nu se mai închide etanș.

La recomandarea unui specialist dar și pentru siguranța beneficiarilor noștri, suntem obligați să achiziționăm o nouă centrală termică pe lemne.

Însă costul mare al centralei și a celorlalte cheltuieli nu ne permite nouă, ca organizație, să o cumpărăm, deoarece asociația nu are venituri fixe. Donațiile sau sponsorizările rar venite, sunt cu destinație precisă, adică sunt doar pentru anumite activități, evenimente sau acțiuni de întrajutorare. În ultimii doi ani, cu greu am reușit să facem față cheltuielilor de întreținere.

De aceea, apelăm la bunăvoința dvs. de a veni în sprijinul nostru, pentru a putea cumpăra centrala de care avem nevoie. Orice sumă mică donată, ne va aduce mai aproape de obiectivul nostru.

Detaliile tehnice pentru centrală sunt următoarele; Suprafața locuibilă este de 220 mp, și 2,80 m înălțime, deci centrala trebuie să fie de cel puțin 40 kw.

Suma necesară pentru centrală + manoperă + accesorii de montaj + achiziționarea de antigel (100 litri) se ridică la 15 000 lei”, explică Maria Teodorescu, președinta Asociației Distroficilor Muscular din România.

Cine suntem?

A.D.M.R este o Asociatie Națională, cu caracter non-profit, non-guvernamental, apolitic și socio-umanitar, funcționează cu personalitate juridică de drept privat fară scop patrimonial, fiind înregistrată la Judecătoria Sfântu Gheorghe, județul Covasna, prin Sentința Civila Nr.19, pronunțată în ședință publică în data de 29.03.1990, cu avizul Ministerului Sănătății Nr. B.M din 05.03.1990, devenind operațională pe plan intern și internațional.

În anul 1990 asociația noastră s-a constituit în cadrul Centrului de Patologie Neuro-Musculară ,, Dr. Radu Horiaˮ, din Loc. Vâlcele, la dorința pacienților distrofici și a cadrelor medicale.

În cei 32 de ani de existență, A.D.M.R a jucat și joacă un rol important în viața pacienților distrofici și nu numai.

Cu ajutorul și bunăvoința lui Dumnezeu, a dvs., a sponsorilor, donatorilor inimoși, dar și a unor organizații de caritate din Franța, Germania, Olanda, Statele Unite ale Americii, asociația noastră a reușit să schimbe vieți, iar membrii instituționalizați și sute de familii din țară au fost susținuți prin donații cu îmbrăcăminte, încălțăminte, alimente, dispozitive medicale, dar și bani pentru medicamente și alte nevoi.

Am vizitat la domiciliu membrii care se aflau în impas, iar cu ajutorul donatorilor le-am costruit rampe de acces în locuință, acoperiș la casă, le-am cumpărat aparatură electro- casnică și dispozitive de mers, am inițiat acțiuni de distribuire alimente pe tot cuprinsul țării.

Așadar, doar cu ajutorul lui Dumnezeu și al dumneavostră putem fi alături de acești oameni năpăstuiți de boală, de griji și probleme.

Ce este Distrofia musculară

DISTROFIA MUSCULARĂ (DM) este un grup de afecțiuni rare, ereditare, care afectează deopotrivă copii, tineri, adulți, cu consecințe dezatruoase. Nu există un tratament curativ pentru distrofia musculară; medicația și terapiile existente, având doar rolul de a încetini evoluția bolii.

În scurt timp de la debutul bolii se instalează imobilizarea bolnavului, iar de aici o multitudine de afecțiuni ale organelor interne agravează starea pacientului distrofic. În general, decesul survine ca urmare a complicațiilor respiratorii sau a insuficienței cardiace.

Pentru a înțelege mai bine ce înseamnă distrofia, vă rog să vă imaginați, pentru câteva clipe, o persoană care stă într-un fotoliu rulant sau pe un pat, dar nu poate întinde mâna să bea un pahar cu apă sau să mănânce, nu se poate îmbrăca singur, nu se poate întoarce noaptea în pat, nici măcar să schițeze cele mai simple gesturi …. așa se manifestă distrofia musculară în cazul majorității pacienților…„, a afirmat Maria Teodorescu, Președinta Asociației Distroficilor Muscular din România.

DATELE DE IDENTIFICARE ALE ASOCIATIEI SUNT:

ASOCIATIA DISTROFICILOR MUSCULAR DIN ROMANIA

COD FISCAL: 8896012

Str. Băilor, Nr.632, Loc. Valcele, Jud Covasna, Cod postal. 527175

CONT IBAN BCR RO 41 RNCB 0124038009330001,

Suc. Sf.Gheorghe, Covasna,

Reprezentată de Maria TEODORESCU

TEL. 0720 049 819

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *