Comitetul pentru produse medicale destinate uzului uman (CHMP) – parte a Agenţiei Europene a Medicamentului (EMA) se opune aprobării medicamentului Exondys 51, destinat pacienților cu distrofie musculară Duchenne (DMD), a anunțat compania farmaceutică Sarepta Therapeutics.
Agenția americană pentru siguranța alimentelor și medicamentelor (FDA) a acordat aprobarea (condiționată) de punere pe piață a medicamentului Exondys 51, în septembrie 2016. Noua terapie se administrează injectabil și conține substanța activă eteplirsen. Acesta este primul medicament aprobat în SUA pentru tratarea distrofiei musculare Duchenne (după ani de cercetare), fiind indicat la pacienții care prezintă mutația genetică specifică bolii.
Mecanismul ce stă la baza exon skipping este reprezentat de o mutație specifică oligonucleotidei antises (AON). O oligonucleotidă antisens este un polimer sintetic scurt, de acid nucleic, format din maximum 50 de perechi de baze, care se leagă la nivelul exonului ce conține mutația, astfel încât, când gena este translată de la nivelul mARN, aceasta este „sărită”, obținându-se o proteină funcțională.
Un exon este partea genei care codifică de fapt proteina. Gena DMD are 79 de exoni. Aproximativ 13% dintre cei cu distrofia musculară Duchenne pot fi ajutați de terapia Exondys 51.
Compania farmaceutică Sarepta Therapeutics (dezvoltatoarea terapiei) a sprijinit cererea de marketing pentru Exondys cu rezultate din două studii.
Primul studiu randomizat, de fază II, a inclus 12 băieți cu distrofie musculară Duchenne, cu vârste cuprinse între 7 și 13 ani, care au primit perfuzii săptămânale de Exondys 51 sau un placebo timp de 24 de săptămâni. Scopul principal al acestui studiu a fost producerea proteinei distrofină, iar cercetătorii au evaluat performanța pacienților printr-un test de mers pe jos, de 6 minute. Rezultatele nu au arătat o diferență semnificativă în ceea ce privește modificarea distanței de mers pe jos, în 6 minute, între pacienții tratați și cei cărora li s-a administrat placebo.
Toți participanții la studiu au continuat tratamentul săptămânal cu Exondys 51, în cel de-al doilea studiu, un studiu deschis (NCT01540409) care a durat timp de patru ani
Datele clinice colectate de la acești pacienți cu distrofie musculară Duchenne, care acoperă ambele studii, au comparat datele privind antecedentele personale patologice și istoricul bolii.
Rezultatele au arătat că pacienților cărora li s-a administrat săptămânal medicamentul Exondys 51, fie la 30 mg per kilogram de greutate corporală, fie la 50 mg / kg, au prezentat o diminuare semnificativă din punct de vedere statistic și clinic în ceea ce privește declinul funcției pulmonare. De asemenea, au arătat o creștere a cantității proteinei distrofină până la 0,44% din valorile normale, după 48 de săptămâni de tratament.
În opinia sa, Comitetul pentru produse medicale destinate uzului uman (CHMP) a pus la îndoială dovezile furnizate, în special în ceea ce privește dimensiunile reduse ale studiului, utilizarea datelor privind istoricul bolii și eșecul comparării pacienților tratați cu cei placebo pentru mai mult de 24 de săptămâni.
În scrisoarea lor, membrii comitetului au scris că ,,metodele de comparare a rezultatelor studiilor principale cu datele privind istoricul bolii nu au fost satisfăcătoare pentru a demonstra că medicamentul a fost eficace. … au fost necesare date suplimentare pentru a demonstra că, cantitățile foarte scăzute de distrofină produse ca urmare a tratamentului cu Exondys aduc beneficii pe termen lung relevante pentru pacient.„
Scrisoarea a concluzionat că ,,CHMP a fost de părere că echilibrul dintre beneficiile și riscurile asociate tratamentului cu Exondys, în tratamentul DMD, nu a putut fi stabilit. Prin urmare, CHMP a recomandat respingerea autorizației de introducere pe piață.
Se așteaptă ca o reexaminare, solicitată de compania Sarepta Therapeutics, să fie finalizată până la sfârșitul anului.
Un studiu clinic deschis, de fază III, în ceea ce privește eficacitatea Exondys 51, cerut de FDA ca parte a deciziei sale de aprobare, este în curs de desfășurare și urmează să se încheie în mai 2019.
Se estimează că 80 de pacienți, cu vârste cuprinse între 7 și 16 ani, cu o mutație responsabilă de ,,sărire” a exonului 51, vor primi Exondys. Un alt grup de aproximativ 30 de pacienți fără o astfel de mutație va rămâne netratat și va servi drept grup de control. Studiul este în curs de desfășurare în 39 de locuri, din Statele Unite.
Rezultatele acestui studiu de fază III vor determina dacă FDA continuă să aprobe utilizarea Exondys 51 ca tratament pentru distrofia musculară Duchenne.
Am și eu un copil cu distrofie musculară progresivă dunșen
Am un copil care suferă de distrofie musculara progresivă dusen și aș dori acest tratament Exondys 51